Ministrul Educației, Monica Anisie, a declarat că părinții vor afla până în 10 septembrie cum vor începe copiii lor școala sau grădinița.
„Până pe 10 septembrie trebuie să afle. Școlile trebuie să comunice până pe data de 10 septembrie decizia cu privire la începerea școlii”, a spus ministrul Educației, pentru Edupedu.ro.
Potrivit ministrului, fiecare școală ar trebui ca cel târziu marți să se întrunească în ședința Consiliului de Administrație, să facă propunerea către inspectoratul școlar cu programul concret de începere a școlii din 14 septembrie.
„Acum la școli este propunerea. Lor li se spune [astăzi, de către DSP – n.r.] că în localitate va fi scenariul galben de exemplu, dupa care în Consiliul de Administrație trebuie să analizeze din punct de vedere al particularității unității de învățământ și să decidă care este programul concret. Trebuie să prezinte în fapt ce decizie doresc să ia. Acolo sunt și părinții”, a mai spus Anisie.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Daciana Sârbu, din nou îndrăgostită! Primele imagini cu iubitul ei surprinse...
Sursa: kudika.ro
-
Testul Norocului: Care vor fi cele mai norocoase luni pentru tine în 2026?
Sursa: garbo.ro