Deputatul PMP Constantin Codreanu a fost rănit în urma unui accident rutier produs vineri în orașul Focșani. La fața locului au intervenit pompierii cu o autospecială de intervenție, o ambulanță SMURD și un echipaj al SAJ Vrancea.

Parlamentarul se afla în mașina Camerei Deputaților în momentul în care a fost lovită în spate de un autoturism are circula cu viteză. În urma impactului, deputatul s-a ales cu fracturi în zona lombară și un traumatism cranio-facial, fiind transportat la spital.

Constantin Codreanu îi reprezintă pe românii din diaspora și se îndrepta către Republica Moldova unde avea programate mai multe întâlniri oficiale.

„Astăzi, ora 06.20, am fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că un bărbat, în timp ce conducea un autoturism pe DN2 E85, din direcția Buzău – Bacău, pe centura municipiului Focșani, la intersecția semaforizată cu DJ 204D nu a păstrat o distanță corespunzătoare față de autoturismul din fața sa și a intrat astfel în coliziune față-spate cu acesta. A rezultat rănirea ușoară a celui de-al doilea conducător auto, precum și a pasagerului din dreapta față din același autoturism. În cauză a fost întocmit dosar penal. Ambele persoane rănite au fost transportate la o unitate spitalicească, în vederea primirii îngrijirilor medicale necesare”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea

Referitor la eveniment, Biroul de presă al ISU Vrancea a precizat: „Am fost solicitați în jurul orei 06:20 să intervenim la un accident rutier produs în municipiul Focșani, pe Calea Moldovei, în care au fost implicate două autoturisme. Au acționat 2 echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani, cu o autospecială de intervenție și o ambulanță SMURD. Paramedicii au acordat primul ajutor calificat unei persoane, de sex masculin, în vârstă de 39 de ani, care a suferit în urma impactului un traumatism facial de piramidă nazală. Pacientul a fost transportat la U.P.U. Focșani”, potrivit Monitorul de Vrancea.

Citeste si:
Accident MORTAL în Capitală: Un bărbat a fost lovit de un tramvai
Accident MORTAL în Capitală:...
Citeste si:
15 remedii simple pentru durerile de urechi
15 remedii simple pentru...

Deputatul PMP a spus, într-o postare pe contul său de Facebook, cum s-a petrecut accidentul și care este starea lui de sănătate în acest moment.

„În acestă dimineață, am fost victima unui accident rutier. Ne aflam în drum spre #Iași. Staționam regulamentar la semafor. Ne-a izbit violent din spate o mașină.

În urma impactului, Dacia Duster în care mă aflam a fost avariată complet. Șoferul s-a ales cu traumatism cranio-facial. Eu, dat fiind faptul că mă aflam pe bancheta din spate, m-am ales cu fracturi în zona lombară și un traumatism cranio-facial.

S-a demonstrat o teorie bine cunoscută: poți să respecți toate regulile din lume, dar e suficient să fie un nebun care le încalcă pentru ca accidentul să se producă. Șoferul care l-a provocat va fi cercetat penal pentru vătămare corporală din culpă.

Citeste si:
Tomac, atac la adresa USR: „Bucureștenii vor sancționa USR la vot”
Tomac, atac la adresa USR:...

Aștept indicațiile doctorilor pe care le voi urma întocmai. Până atunci, le mulțumesc din suflet șoferului meu și taximetristului care au intervenit pentru a mă evacua din mașină! Mulțumesc echipajului #SMURD care s-a prezentat la locul accidentului! Mulțumesc doctorilor și infirmierelor de la UPU #Focșani, Spitalul județean #Vrancea “Sfântul Pantelimon”!

Sunt convins că voi avea parte de înțelegere din partea persoanelor cu care am convenit să organizăm o serie de activități săptămâna aceasta și săptămâna viitoare. Sper să îmi revin cât mai repede!

Pe voi, dragi prieteni, vă rog frumos să prețuiți fiecare clipă a vieții! Multă sănătate tuturor!”, informează oficialul.

Citeste si:
Accident teribil: Un tânăr a fost strivit în bancomatul de pe trotuar
Un tânăr a fost strivit în...


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.