Social 26 August 2020 15:36

Tudor Chirilă aduce noi acuzații la adresa Gabrielei Firea, spunând despre aceasta că nu este educată din punct de vedere urban și nici nu vrea să învețe, iar unicul motiv pentru care aceasta candidează pentru un al doilea mandat la Primăria Capitalei este pentru a avea grijă de „clanul ei”.

Ca să înțelegi mobilitatea urbană, eficiența ei și mai ales infrastructura necesară implementării ei trebuie:


  1. să fii educat sau informat din exemplele altor orașe;

  2. să vrei să înveți, în cazul în care nu te califici pentru punctul 1;

  3. să-ți asumi faptul că orice măsură radicală în schimbarea unui oraș va atrage o porție bună de nemulțumiți.



Gabriela Firea nu este nici educată (urban), nici nu vrea să învețe (ar avea exemple de bună guvernanță chiar în România - Cluj, Oradea, cât despre asumare, e un cuvânt pe care nu și-l însușește decât ca să conserve un sistem piramidal (puteți citi și mafiot) de relații care să dea de mâncare tribului ei. De pierdut, au pierdut toți bucureștenii, mai puțin cei din trib.

Bătaia asta de joc cu pistele de biciclete, o reinterpretare nefericită și jignitoare a basmului lui Andersen (Hainele cele noi ale împăratului) s-a tot întâmplat în mandatul ei (vezi bulevardul Aviatorilor, de exemplu). Sigur că se poate argumenta că nu există educație urbană în rândul cetățenilor, doar că educația presupune un model care cel mai adesea pleacă de sus. Ceea ce nu putem spune in cazul de față. Când singurul motiv pentru care mai vrei un mandat e să ai grijă de clanul tău, e bine să te cam cari. Da, na, un miliard de euro buget nu e o găleată căreia să-i dai cu piciorul așa ușor”, a scris Tudor Chirilă pe Facebook.


Despre autor:


Ultima actualizare: 26 August 2020 - 03 : 08

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.