Social 25 August 2020 13:09

Fostul ministru al Economiei, Daniel Chițoiu, a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă, în urma accidentului rutier provocat la finalul lui 2019.

Accidentul în care a fost implicat Daniel Chițoiu a avut loc pe 26 decembrie 2019, în județul Argeș, în zona localității Zamfirești.

Procurorii au finalizat cerecetările în acest dosar și au dispus trimiterea în judecată a lui Chițoiu, sub acuzația de ucidere din culpă.

Șapte persoane fizice, rude ale decedaților din accident, s-au constituit părți civile în dosar. De asemenea, Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, Spitalul Judeţean de Urgenţă Argeş şi Serviciul Judeţean de Ambulanţă Argeş, ce au acordat îngrijiri victimelor accidentului, sunt părți civile în dosar.

Încă nu a fost stabilit un termen de judecată în acest proces.

În accidentul din a doua zi de Crăciun au fost implicate automobilul lui Daniel Chițoiu și un autovehicul care circula regulamentar, din sens opus, pe direcția Pitești - Râmnicu Vâlcea. Se pare că fostul ministru vorbea la telefon în momentul accidentului. Acesta a afirmat în repetate rânduri că nu se face vinovat de accident.


Despre autor:


Ultima actualizare: 25 August 2020 - 01 : 08

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.