Preşedintele Asociaţiei Analiştilor Financiari-Bancari, Iancu Guda, considera că o creștere a pensiilor cu 40% ar fi dezastruoasă pentru economia României.

Argumentul economistului este că o astfel de decizie ar însemna că statul va trebui să plătească cu 5% mai mult decât veniturile pe care le strânge pentru plata cheltuielilor cu pensiile și salariile din sectorul public.

„Astăzi, înainte de majorarea pensiilor, cheltuielile de asistență socială și salariile sectorului public reprezintă 85% din totalul veniturilor statului. După majorarea de 14% a pensiei, ele se duc la 90%. Dacă s-ar majora pensiile cu 40%, s-ar duce la 105% din veniturile statului. Adică statul, cu toți banii pe care îi încasează din economie, mai are nevoie să se împrumute 5% peste veniturile respective doar ca să plătească salarii și pensii. Și cu restul ce facem?

De aceea spun că e dezastru. Pentru că constat obiectiv care ar fi impactul. Privind către viitor, avem venituri incerte, cu cheltuieli ancorate în salarii și pensii, foarte sigure”, a spus Guda, potrivit Digi24.

Acesta susține că o posibilă soluție ar fi creșterea veniturilor cu pensii mici și crearea unei pensii minime, pe modelul salariului minim.

Citeste si:
VIDEO Protest cu ghilotină în fața casei lui Jeff Bezos
VIDEO Protest cu ghilotină în...
Citeste si:
Cele mai bune surse alimentare de vitamina C
Cele mai bune surse...

"Pentru unii o să fie dublare de pensie. Pentru alții deloc, pentru că dacă ai pensie de 5.000 sau 6.000 de lei nu văd care este logica să dai la toți din pix, la fel. Pensionarii vulnerabili sunt carne de tun, se exploatează slăbiciunea lor, dependența lor de creșterea pensiilor și naivitatea lor că atunci când un politician promite că, deși economia scade, ei o să dea pensii pe datorie – nu spun asta, dar e pe datorie – ei se gândesc la propria persoană.

Dar imaginea, per ansamblu, este dezastruoasă. Dacă o țară folosește toți banii ca să dea doar salarii și pensii, o să mergem la spital și o să ne mănânce șobolanii, la propriu, nu la figurat. Când o să mergem pe autostrăzi, o să avem aceleași furnici pe harta României, doar cu câteva sute de kilometri de autostradă, maxim 1.000, când o să vrem recoltă, o să mergem cu biserica, cu părintele și cu alaiul să ne rugăm să plouă”, a mai spus Guda.



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.