Social 18 August 2020 14:05

Mitropolitul Olteniei a comentat posibilitatea eliminării notelor la materia Religie.

ÎPS Irineu, Mitropolitul Olteniei și membru de onoare al Academiei Române se arată foarte critic vizavi de posibilitatea eliminării notelor la materia Religie. Această mișcare ar reprezenta, de fapt, un pas către eliminarea materiei în sine.

Cei de la stiripesurse.ro au realizat un interviu cu ÎPS Irineu, iar acesta spune că ”Religia este o disciplină care se adresează în special sufletului. Este adevărat că în iconomia şcolară mediile sunt foarte importante, însă la ora de Religie vorbim despre un alt câştig: formarea duhovnicească a copiilor noştri. Acest lucru îl socotesc a fi de reală importanţă pentru ei şi, dacă doriţi, chiar mai important decât media finală a unui stagiu oarecare de pregătire.”

Mitropolitul Olteniei a fost întrebat și despre posibilitatea eliminării Religiei din curricula școlară.

ÎPS Irineu are, însă, încredere că un astfel de lucru nu se va întâmpla. Acesta subliniază că ”singurii care au scos Religia din școală au fost comuniștii.” Astfel, Mitropolitul își reafirmă încrederea că, ”la peste 30 de ani de democrație, poporul român nu va mai urma un astfel de exemplu.”


Despre autor:


Ultima actualizare: 18 August 2020 - 02 : 08

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.