Social 17 August 2020 12:56

ARBDD anunță că sacii au fost abandonaţi pe platforma Staţiei de sortare şi epurare de la Crişan de către operatorii de turism localizaţi pe malul opus.

Reprezentanții Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării arată într-o postare pe Facebook că sacii de gunoi menajer au fost aruncaţi direct din barcă, fără a mai fi transportaţi dincolo de mal, în containerele situate la câţiva metri depărtare.

„Zeci de saci de gunoi menajer au fost depozitați, în dezordine, pe malul Dunării, unii dintre ei fiind rupți, gunoiul ajungând în apă. Sacii au fost abandonați pe platforma Stației de sortare și epurare de la Crișan de către operatorii de turism localizați pe malul opus. Sacii de gunoi menajer au fost aruncați direct din barcă, fără a mai fi transportați dincolo de mal, în containerele situate la câțiva metri depărtare.

În mod normal, deșeurile se depun în containerele situate pe platformă până la preluarea acestora de către firma de salubrizare, însă volumul de gunoi fiind mare, apar probleme dacă sacii nu se depozitează corespunzător.

După implicarea autorităților, sacii de gunoi menajer au fost îndepărtați și platforma eliberată și curățată.

ARBDD și Garda de Mediu au ca obiectiv monitorizarea acestei situații și aplicarea de sancțiuni acolo unde este cazul”, explică aceștia.


Despre autor:


Ultima actualizare: 17 August 2020 - 12 : 08

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.