În ultimele 24 de ore, la Mănăstirea Nicula din Cluj au ajuns aproximativ 5.000 de credincioși. Cu toate că încă ne aflăm în plină pandemie, iar mulți dintre cei prezenți la mănăstire nu respectau distanțarea socială și nu purtau nici măști de protecție, polițiștii au aplicat doar două amenzi.

Numărul total de participanţi care au afluit în ultimele 24 ore a fost aproximativ 5000 de persoane, iar numărul maxim de participanţi în incita mănăstirii înregistrat la ora 23.30, a fost de aproximativ 2500 persoane”, a declarat prefectul Clujului, Mircea Abrudean.

Autoritățile au dat doar 2 amenzi

Din fotografiile realizate la fața locului se poate observa că mai mulți credincioși nu respectau distanțarea socială și nu purtau corect măștile de protecție.

Amenzile date de autorități au fost în valoare de 1.700 de lei la Legea 550/2020, care stabilește obligativitatea distanțării și purtării măștii.

Au fost date și 5 amenzi în valoare de 3700 lei conform Legii 61/1991 pentru încălcarea normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice. Polițiștii au dat și două amenzi în valoare de 10.000 la Legea 60/1990, privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice.

Citeste si:
Master-class: Mâncăruri gustoase, preparate din resturile alimentare
Master-class de gătit...
Citeste si:
Temperatura normala a corpului
Temperatura normala a corpului

Cine nu respectă regulile este sancționat. Din păcate nu putem sta lângă fiecare om să urmărim asta, dar acolo unde se constată se iau masuri”, a mai spus prefectul, potrivit adevarul.ro.



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.