Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, a declarat că România se află într-o perioadă în care starea de alertă trebuie prelungită, din cauza răspândirii coronavirusului.
„Suntem într-un moment cu un număr crescut de cazuri de la o zi la alta. Suntem în apropierea unei perioade în care va trebui să prelungim o stare de alertă. Suntem într-un moment în care pregătim începerea unui nou an şcolar şi pregătim o serie de evenimente electorale sau nu ce va, eu ştiu, accentua această manifestare pandemică la sfârşitul acestui an", a declarat Nelu Tătaru.
Ministrul Sănătății a fost întrebat când va avea loc ședința Comitetului Național pentru Situații de Urgență, iar acesta a răspuns: „Înaintea şedinţei de guvern, fiindcă la şedinţa de guvern va trebui să dăm şi o hotărâre de guvern şi sensul prelungirii stării de alertă, dacă ea este luată în calcul de CNSU şi de domnul premier Ludovic Orban”.
Nelu Tătaru a vorbit și despre începera noului an școlar, spunând că trebuie observată evoluția pandemiei din a doua jumătate a lunii august.
„A doua jumătate a lunii august este cea care ne va da efectiv şi evoluţia... Trebuie să vedem evoluţia de atunci. Noi avem scenarii care pot fi aplicate în funcţie de evoluţia de atunci. Nu putem şti care este evoluţia de atunci. O previzionăm în contextul în care dacă toată lumea ar respecta regulile, ar trebui să avem o săptămână în care să stabilizăm. Prezenţa măştilor şi a dezinfectantului, chiar dacă ar fi acea distanţare de un metru, credeţi că copiii vor păstra acea distanţare de un metru? Noi trebuie să adaptăm suplimentând cu obligativitatea măştii şi a dezinfectantului, precum şi observarea inclusiv în pauzele dintre ore, precum şi în curtea şcolilor, acolo unde este aglomeraţie”, a mai spus ministrul Sănătății.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
🎦 Smart Products, afacerea care caută mereu cele mai noi tehnologii în lume
Sursa: start-up.ro
-
Săptămâna filierelor de producători locali în Auchan: ce găsim la raft...
Sursa: retail.ro
-
Semnele că ai un suflet trezit spiritual
Sursa: garbo.ro
-
Garanti BBVA își lansează un chatbot
Sursa: futurebanking.ro
-
Grindeanu a anunțat când se va putea circula pe prima porțiune din Autostrada A7
Sursa: wall-street.ro
-
Unele femei confundă dragostea cu ciorba…
Sursa: kudika.ro