Un bărbat a murit într-un incendiu din gospodărie, după ce a încercat să scape de vegetația uscată din curte și i-a dat foc.
Bătrânul în vârstă de 64 de ani a murit într-un incendiu pe care tocmai el l-a provocat, dar care a scăpat de sub control.
Bărbatul a vrut să curețe terenul de lângă casă, astfel că a dat foc vegetației uscate, o practică des întâlnită.
Vântul puternic a întețit, însă, flăcările, iar acestea au scăpat de sub control și s-au îndreptat către casă.
Astfel, omul a încercat să stingă incendiul din curte, însă hainele i-au luat foc.
Doi vecini l-au văzut pe acesta în mijlocul flăcărilor și au sunat la 112, iar la fața locului au ajuns ambulanțe, pompieri și polițiști.
Bărbatul a suferit arsuri grave pe aproximativ 40% din suprafața corpului. A intrat ulterior în stop cardio-respirator, iar echipajele medicale au încercat zeci de minute să îl resusciteze, înainte să constate decesul.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
REVIEW Poco M8 Pro: telefonul midrange care le are (aproape) pe toate
Sursa: start-up.ro
-
Testul Anului Nou Chinezesc: În ce domeniu primești noroc și belșug din...
Sursa: garbo.ro
-
7 semne că ai lângă tine un bărbat imatur
Sursa: kudika.ro