Încă o zonă a țării impune obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile deschise aglomerate. Este vorba despre județul Bistrița-Năsăud, unde Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a aprobat deja această hotărâre.

Anunțul a fost făcut de prefectura Bistrița-Năsăud:

Comitetul Județean Pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud a aprobat o nouă hotărâre pentru limitarea răspândirii infecţiilor cu SARS-CoV-2.

Pentru județul Bistrița-Năsăud devine, astfel, obligatorie purtarea măștii de protecție corect, astfel încât să fie acoperite nasul şi gura, în spaţiile publice deschise în care există aglomerări de persoane, respectiv pieţe, târguri, oboare (pieţe agroalimentare, târguri de produse tradiţionale, târguri de maşini, vânzare de produse în aer liber şi alte asemenea), precum şi în zonele de îmbarcare şi aşteptare (staţii de autobuz, de autocar, peroane din gări şi autogări, platforme industriale)”, se arată în comunicat.

Excepție de la această măsură fac copii cu vârsta de sub 5 ani și persoanele care desfășoară activități fizice intense și/sau în condiții de muncă solicitantă (temperatură ridicată, umiditate crescută).

Citeste si:
Băsescu: „Măi hoților, și din moartea românilor vreți să faceți...
Băsescu: „Măi Ludovice, măi...
Citeste si:
27 de idei pentru un mic dejun gustos si sanatos
27 de idei pentru un mic...

De asemenea, comitetele locale pentru situații de urgență asigură implementarea prevederilor noii hotărâri și, împreună cu administratorii/proprietarii spațiilor publice deschise, au obligația de a afișa la loc vizibil informații privind obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile respective.



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.