Premierul Ludovic Orban a anunțat că dacă, după 14 septembrie, o școală se va închide din cauza virusului Covid-19, unul din părinții unui elev va primi 75% din salariu pentru a sta acasă cu copilul.

Ludovic Orban spune că Guvernul va oferi o formă de sprijin pentru familiile cu copii, similară cu cea oferită în timpul stării de urgență: unul din părinți va primi 75% din salariu pentru a sta acasă cu copilul. Diferența, însă, este că măsura va fi aplicată local, nu general, în funcție de situația epidemiologică a fiecărei localități.

În perioada stării de urgență a existat o formă de sprijin pentru familiile cu copil. Pe perioada în care au fost suspendate cursurile școlare, un părinte, la alegere, a avut posibilitatea să stea acasă, într-un fel de concediu, plătindu-i-se 75% din salariul său. Și pentru începerea școlii vom lua o măsură similară. Însă va fi flexibilă, pentru că situația epidemiologică fiind diferită de la localitate la alta, nu va mai fi o măsură generală. Va fi o măsură locală”, a declarat Orban.

Premierul a explicat și cum va fi aplicată această măsură: „Dacă într-o școală avem cazuri și se închide 14 zile, toți părinții elevilor din școala respectivă vor primi pe perioada suspendării cursurilor, să zicem 14 zile, un părinte aceeași formă de sprijin de 75%”, a spus Ludovic Orban, potrivit digi24.ro.

Citeste si:
Orban, despre procesul electoral: Până acum nu au fost semnalate...
Orban, despre procesul...
Citeste si:
15 remedii simple pentru durerile de urechi
15 remedii simple pentru...


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.