Social 3 August 2020 09:32

Un taximetrist a fost bătut de doi indivizi până ce a rămas inconștient în mijlocul străzii, în urma unui conflict între aceștia.

Incidentul a avut loc sâmbătă dimineață, în zona Mihai Bravu din București. O persoană a sunat la 112 și a anunțat că un bărbat a fost bătut și are nevoie urgentă de ajutor medical.

Polițiștii de la secția 10 au aflat că, în dimineața zilei de sâmbătă, taximetristul a constatat că cei doi i-au furat încasările, după ce acesta le-a onorat o cursă.

Taximetristul și-a rugat un coleg să-l ajute să îi găsească pe presupușii hoți. Între timp, tot acesta i-a văzut pe cei doi în zona Mihai Bravu și a coborât din mașină.

Între bărbat și cei doi a izbucnit rapid un conflict violent, care a durat doar câteva secunde. Cei trei s-au încăierat, iar la un moment dat, taximetristul s-a dezechilibrat și a căzut.

În acel moment, acesta a fost lovit cu piciorul în față de unul dintre agresori și s-a prăbușit secerat la pământ.

Agresorii au fugit și l-au lăsat pe taximetrist întins pe asfalt.

Poliția i-a identificat pe cei doi, însă momentan aceștia nu au fost prinși.


Despre autor:


Ultima actualizare: 3 August 2020 - 09 : 08

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.