12 bărbați care au participat la violențele din timpul protestelor din 10 august 2018 au primit condamnări cu suspendare pentru huliganism.
Cei 11 indivizi sunt acuzați că au tulburat ordinea și liniștea publică, dar se fac vinovați și de fapte de ultraj și distrugere.
Firma de salubrizare ale cărei coșuri de gunoi au fost distruse în timpul protestelor primește despăgubiri de 5.000 de lei.
Decizia dată de Judecătoria Sectorului 1 poate fi atacată cu apel. Pedepsele pe care le-au primit aceștia variază între 1 an și 6 luni și 3 ani de închsioare.
Un al 12-lea bărbat, care mai fusese condamnat în trecut, a primit trei ani de închisoare, dar cu executare.
Trei dintre bărbați vor fi nevoiți să achite și daune morale unor jandarmi, valorile despăgubirilor fiind cuprinse între 1.000 și 5.000 de lei.
Acesta este al doilea dosar legat de 10 august în care participanți la protest au primit pedepse. Șapte bărbați au fost condamnați deja, tot în primă instanță, pentru că au atacat-o pe femeia jandarm. Aceștia au primit pedepse cu suspendare.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Horoscop săptămânal: Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în...
Sursa: garbo.ro
-
Mesajul DUR al lui Tudor Chirilă pentru Nicușor Dan: Ați ajuns primul...
Sursa: kudika.ro