Social 30 Iulie 2020 12:07

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis mai multe atenționări Cod galben de caniculă în sud și sud-est și vijelii și ploi torențiale în restul țării. Începând de vineri instabilitatea atmosferică va cuprinde toată țara.

COD GALBEN - 30 iulie

În cursul zilei de joi, 30 iulie, în cea mai mare parte a Olteniei, Munteniei, Dobrogei, precum și în centrul și sudul Moldovei, va fi caniculă, temperaturile maxime vor depăși frecvent 35 de grade, iar pe arii restrânse se vor situa peste 37-38 de grade.

Disconfortul termic va fi accentuat, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități, iar noaptea de joi spre vineri (30/31 iulie) va fi tropicală, cu temperaturi care, în general, nu vor coborî sub 20 de grade.

Disconfortul termic va fi ridicat și în restul teritoriului, iar în zonele de câmpie și de podiș, indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa în jurul pragului critic de 80 de unități.

http://www.meteoromania.ro/avertizari/

COD GALBEN - 30 iulie, ora 12:00 – 31 iulie, ora 02:00

În intervalul menționat, la munte, în nordul, nord-estul și local în centrul țării vor fi intervale cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii, averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice și izolat grindină. Cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp și izolat 30-50 l/mp.

COD GALBEN - 31 iulie

În cursul zilei de vineri, 31 iulie, în cea mai mare parte a Olteniei, Munteniei și Dobrogei va fi caniculă, iar temperaturile maxime vor fi de 35-37 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități, iar noaptea de vineri spre sâmbătă (31 iulie/01 august) va fi tropicală, cu temperaturi care, în general, nu vor coborî sub 20 de grade.

Disconfortul termic se va menține ridicat și în Banat și sudul Moldovei, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa în jurul pragului critic de 80 de unități, informează ANM.

INFORMARE METEOROLOGICĂ de instabilitate atmosferică - 31 iulie

În intervalul menționat în sud-vestul, sudul, estul țării și local în centru, instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice și izolat grindină. Cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp și pe suprafețe mici 40-50 l/mp.

Citeste si:
ANM: Trei județe, sub avertizări cod portocaliu de vreme severă....
ANM: Trei județe, sub...

Despre autor:


Ultima actualizare: 30 Iulie 2020 - 11 : 07

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.