În ultima perioadă, din ce în ce mai mulți turiști au fost nevoiți să apeleze la ajutorul salvamontiștilor din cauza atacurilor repetate ale urșilor. Miercuri seară, mai multe persoane aflate pe un traseu din Bucegi au scăpat după ce s-au căţărat pe o stâncă şi au făcut zgomot puternic.
Potrivit datelor publicate pe contul celor de la Salvamont Buşteni, mai mulţi turişti au fost atacaţi de un urs, miercuri seară, pe un traseu din Munţii Bucegi. Aceștia au anunțat că nu există victime.
Oamenii au reuşit să scape de animalul sălbatic după ce au urcat pe o stâncă şi au făcut zgomot folosindu-se de bidoane din plastic în care au introdus pietre.
Salvatorii montani susţin că este al doilea incident de acest fel produs în ultima săptămână pe traseele montane din Bucegi şi le recomandă turiştilor să aibă la ei spray împotriva urşilor, să nu se apropie de animalele sălbatice, să nu le hrănească şi să nu fugă.
Dacă se întâmplă să nu aibă spray care să ţină la distanţă animalele sălbatice, sunt sfătuiţi să producă zgomot puternic pentru a speria urşii.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Horoscop săptămânal: Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în...
Sursa: garbo.ro
-
Mesajul DUR al lui Tudor Chirilă pentru Nicușor Dan: Ați ajuns primul...
Sursa: kudika.ro