Social 21 Iulie 2020 18:32

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu, cunoscut și ca „Mitralieră”, a fost amendat pentru că nu purta masca de protecție într-o benzinărie de pe Bulevardul Iuliu Maniu din București și i-ar fi jignit pe polițiști.

Poliția Română a emis un comunicat de presă în care a relatat incidentul, dar nu a menționat că este vorba despre deputatul PSD Cătălin Rădulescu.

În comunicat se arată că deputatul „Mitralieră” nu purta masca de protecție, iar un cetățean a sesizat acest lucru la un polițist aflat în acea zonă, în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

Se pare că deputatul PSD ar fi refuzat să își pună masca de protecție și apoi l-ar fi jignit pe polițist.

Cătălin Rădulescu a fost amendat atât pentru tulburarea liniștii publice, cât și pentru că nu a respectat prevederile legale privind măsurile de protecție anti-Covid 19.

Comunicatul de presă integral emis de Poliția Română:

În data de 17.07.2020, polițist din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Brigada Rutieră, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a fost sesizat de către un cetățean cu privire la faptul că două persoane, bărbat și femeie, ce se aflau in interiorul unui spațiu comercial, nu poartă mască de protecție.

Polițistul s-a deplasat la locație și a solicitat celor două persoane să își fixeze corespunzător mască. Femeia s-a conformat solicitării, dar bărbatul a refuzat. La momentul în care i s-a adus la cunoștință că va fi sancționat contraventional a adresat cuvinte și expresii jignitoare.

Bărbatul a fost sancționat contravențional conform prevederilor Legii nr 61 din 1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, precum și Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19”.


Despre autor:


Ultima actualizare: 21 Iulie 2020 - 06 : 07

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.