Social 18 Iulie 2020 13:00

Președintele Klaus Iohannis a promulgat sâmbătă legea carantinei și izolării.

Aceasta prevede instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, se arată într-un comunicat al Președinției.

Legea a fost adoptată de Camera Deputaților, însă odată ajuns la la Senat, proiectul de act normativ a iscat numeroase controverse.

Ce prevede legea carantinei și izolării

Printre modificările aduse legii se numără obligația INSP de a comunica separat numărul cazurilor noi de cele retestate. De asemenea, un alt amendament prevede că izolarea pentru un pacient bolnav minor se dispune într-o primă fază la domiciliul.

Ministerul Sănătăţii va fi obligat să creeze un corp al voluntarilor pentru situaţii de urgenţă la care statul să poată apela când e nevoie.

De asemenea, personalul medical detaşat va primi suplimentar 50% din salariu, o diurnă de 2%, cât şi cazarea şi transportul în localitatea unde a fost dispusă detaşarea. Detaşarea nu poate depăşi 30 de zile.

Persoanele care contestă juridic carantinarea sau izolarea vor fi monitorizate medical, iar decizia primei instanţe în acest sens este executorie, a decis, miercuri seara, Comisia juridică a Senatului, la dezbaterea proiectului de lege privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic.

Din lege au fost eliminate paragrafele care prevedeau carantinarea bunurilor.


Despre autor:


Ultima actualizare: 18 Iulie 2020 - 01 : 07

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.