O elevă din Moldoviţa, șefă de promoție, a fost eliminată din bacalaureat pentru că și-a lăsat colegii să copieze. Prorectorul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava a anunțat că va plăti el taxele universitare ale tinerei.
Acesta a scris într-o postare pe Facebook că și el obișnuia să își lase colegii să copieze de la el.
În urmă incidentului, diploma fetei a fost anulata, iar eleva va putea să susțină examenul de bacalaureat abia în toamna anului viitor.
„Când eram elev, se adunau vreo 10 colegi la mine acasă şi făceam temele împreună. În realitate, eu făceam temele, ei le cam copiau de la mine şi apoi mergeam să jucăm fotbal împreună. În amintirea acelor vremuri, voi plăti personal taxa de studii pentru Alexandra Bîndiu, şefa de promoţie de la Moldoviţa căreia i-a fost anulată diploma de bacalaureat pentru că ar fi lăsat colegii să se inspire de la ea în timpul examenului. Nu am văzut imaginile dar probabil că s-a întâmplat acest lucru şi legea trebuie aplicată. Poate legea e prea dură în acest caz, însă aceasta e o altă discuţie şi ar trebui să răspundă cei care au făcut-o”, a declarat Mihai Dimian.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
INTERVIU EXCLUSIV: Cravata Galbenă, filmul prin care Serge Celebidachi aduce...
Sursa: kudika.ro