Social 18 Iulie 2020 12:00

Aproximativ 1.200 de salariați de la Combinatul de Oțeluri Speciale (COS) Târgoviște vor fi concediați. Sindicaliștii de la Cartel ALFA cer ajutorul Guvernului.

Conducerea combinatului a anunțat recent că din cauza condițiilor financiare, compania va recurge la concedierea a aproximativ 1.200 de angajați. 75% dintre angajați sunt în șomaj tehnic suportat din veniturile combinatului care nu a produs nimic în 2020 deoarece producția este sistată.

COS Târgoviște se află în prezent în procedură de insolvență, activitatea fiind suspendată în ultimele șase luni.

Sindicaliştii din cadrul CNS Cartel ALFA au cerut soluții Guvernului.

”Statul poate opri distrugerea acestei unităţi industriale prin convertirea creanţelor în acţiuni. CNS Cartel ALFA solicită Guvernului să intervină cu actele normative prin care statul român să îşi convertească creanţa pe care o are la COS Târgovişte - de cca. 10 milioane de euro, în acţiuni la COS Târgovişte.

Acest lucru este posibil acum, conform prevederilor Legi insolvenţei, printr-o Hotărâre de Guvern prin care COS Târgovişte să fie declarată ca fiind o societate care desfăşoară o activitate strategică în metalurgie pentru România şi un Ordin al ministrului de finanţe, prin care să se stabilească formula de conversie a creanţei statului în acţiuni”, se arată într-un comunicat dat publicităţii vineri de CNS Cartel Alfa.


Despre autor:


Ultima actualizare: 18 Iulie 2020 - 12 : 07

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.