Social 17 Iulie 2020 15:04

Un copil în vârstă de 14 ani a fost rănit vineri, la Țifești, în judeţul Vrancea, după ce peretele unei locuințe dezafectate s-a prăbușit peste el.

Ulterior, autoritățile s-au deplasat de urgență la fața locului cu mai multe autospeciale printre care o ambulanță SMURD și o ambulanță a SAJ Vrancea.

După ce a fost scos de sub dărâmături, copilul era conștient și prezenta traumatisme multiple, „fiind transportat cu ambulanța SMURD la UPU Focșani” , a comunicat purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea pentru monitoruldevrancea.ro

Paramedicii i-au acordat primul ajutor, după care l-au transportat la UPU Focșani sub asistența unui medic de la Serviciul de Ambulanță Județean Vrancea.

„Pompierii, în cooperare cu SVSU Ţifeşti, au acţionat, cu ajutorul accesoriilor din dotare, pentru extragerea victimei. Copilul a fost scos de sub dărâmături în stare de conştientă, prezentând multiple leziuni. Paramedicii i-au acordat primul ajutor calificat la faţa locului şi ulterior, l-au preluat şi l-au transportat la UPU Focşani sub asistenţa unui medic de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Vrancea”, potrivit ISU Vrancea.


Despre autor:


Ultima actualizare: 17 Iulie 2020 - 03 : 07

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.