Potrivit Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea-Litoral (ABADL), aproximativ 3.000 de tone de alge au fost adunate de pe plajele litoralului românesc cu ajutorul utilajelor în prima jumătate a lunii iulie.
Plajele din staţiunile Năvodari, Mamaia și Constanţa au cantități uriașe de alge la mal şi în apă. În zona de sud a litoralului, fenomenul de înflorire s-a manifestat aproape în toate staţiunile (Olimp, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Saturn, Mangalia şi Vama Veche).
Reprezentanţii Administraţiei Bazinale au precizat că fenomenul de înflorire algală s-a amplificat, iar cantităţile mari de alge au fost semnalate în special în staţiunea Mamaia şi în zona de sud a litoralului.
„Ieri am terminat ziua de muncă aproape de miezul nopții în Mangalia, unde țărmul mării a fost înecat sub mii de tone de alge. În nici o oră, s-au încărcat peste 36 de tone și pentru oamenii noștri de la #ABADL, cărora le mulțumesc din suflet, era abia începutul serii.
Din păcate, pe Vama Veche, în mai puțin de jumătate de oră, două utilaje s-au defectat. Mediul marin, extrem de sărat, nu face bine deloc componentelor mașinilor. Sperăm ca azi să fie pregătite să reintre pe Vamă și să își facă treaba. Și deși oamenii noștri au muncit până dimineață, în speranța că valurile și curenții vor purta algele din apă în larg, situația este în continuare "verde"...”, a scris într-o postare pe Facebook directorul ABADL, Bogdan Bola.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
INTERVIU EXCLUSIV: Cravata Galbenă, filmul prin care Serge Celebidachi aduce...
Sursa: kudika.ro