Social 10 Iulie 2020 11:49

Deputatul PSD Adrian Solomon, amendat de Poliție pentru că ar fi făcut scandal într-o șaormerie din București, a dat explicații amănunțite despre acuzațiile de discriminare rasială. Mai mult, acesta susține că este victima unui linșaj mediatic.

„Dacă am un regret în urma episodului respectiv, acela este că nu mi-am pus masca la intrare, astfel încât să nu dau posibilitatea unor interpretări de acestea exagerate.

Însă acolo este o problemă. Conform legii, restaurantele sunt închise. Fast-food-urile servesc la geam. Acea platformă funcționa ca o terasă semiacoperită, căci dacă era complet închisă nu aș fi putut să intru, nu? Iar la terasa nu e obligatoriu să porți mască.

Sunt mai multe lucruri de lămurit, dar asta o voi face după ce voi vedea procesul-verbal, pe care nu l-am primit nici la ora asta”, a declarat deputatul PSD pentru barladulmeu.ro

De asemenea, acesta acuză Guvernul că a cumpărat presa pentru a transforma întâmplarea într-un adevărat scandal: „Până una-alta, acesta este un linșaj mediatic ce pare să aibă la bază cele 140 de milioane de euro cu care Guvernul Orban a cumpărat presa. Dacă pentru a fi înjurați adversarii politici s-au dat acei bani, atunci e păcat că nu au fost cheltuiți pentru lucruri folositoare oamenilor”, a mai adăugat acesta.


Despre autor:


Ultima actualizare: 10 Iulie 2020 - 11 : 07

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.