Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, a declarat va fi luată o decizie cu privire la redeschiderea școlilor din septembrie abia la finalul lunii august, în funcție de cum evoluează pandemia de coronavirus.

Ministrul Sănătății a declarat că există un grup de lucru, sub coordonarea vicepremierului Raluca Turcan, care pregătesc măsuri pentru gestionarea începutului anului școlar.

Eu am spus încă de la început: ne vom gestiona perioada de vară, vom evalua fiecare etapă, iar în apropierea lunii septembrie vom vedea și cum prognozăm o următoare perioadă, inclusiv începutul anului şcolar. De o săptămână și jumătate, sub coordonarea vicepremierului Raluca Turcan, este o comisie mixtă cu Ministerul Sănătății, Ministerul Educaţiei, anumite direcții, care pregătesc reînceperea anului școlar. Avem scenarii de la cele mai sumbre, până la cele adaptate”, a declarat Nelu Tătaru, potrivit hotnews.ro.

Acesta a fost întrebat care este recomandarea sa în acest moment pentru oameni, iar Tătaru a răspuns: „În acest moment, pentru toată lumea, înseamnă să ne revenim, să respectăm... Nu mă gândesc (la începerea școlilor - n.r.), noi adaptăm evoluția. La apropierea începutului anului școlar, să spunem sfârșitul lunii august, o să spunem ce putem să facem în 15 septembrie sau cum suntem. Pregătim acest moment, cu tot ce înseamnă măsuri. Sfatul ar fi cel precaut. Noi acum avem de gestionat o a doua cocoașă a primului moment pandemic. Ne-am bucurat un pic cam devreme, am trecut-o în alt registru un pic cam devreme”.

Redeschidere școli în septembrie: 3 scenarii propuse de părinți

Federația Națională a Asociațiilor de Părinți a propus Guvernului trei scenarii, în funcție de evoluția pandemiei de Covid-19.

Citeste si:
Violeta Alexandru: ”Creșterea pensiilor nu este un cadou, este o...
Violeta Alexandru: ”Creșterea...
Citeste si:
Te inteapa inima? Afla care ar putea fi cauza
Te inteapa inima? Afla care...

Redeschidere școli: 100% prezență fizică la cursuri

Primul scenariu, și cel mai optimist, presupune prezența de 100% a elevilor la școală, cu programul normal de lucru, la fel ca în anii precedenți.

Cursuri în septembrie: 50% la școală și 50% online

Al doilea scenariu presupune împărțirea elevilor din fiecare clasă în două grupe, alternand două săptămâni de prezență fizică la școală, cu doua săptămâni online. În acest caz, ora de curs va avea o durată de minimum 45 de minute.

La clasele pregătitoare și până în clasa a II-a (sau chiar până la a IV-a acolo unde infrastructura permite), „prezenţa fizică la şcoală, cu respectarea regulilor de distanţare, indiferent de scenariu, întrucât copiii nu se pot adapta la predarea online şi nu are cine să le faciliteze prezenţa la acest gen de predare”, prevede documentul trimis de Federația Națională a Asociațiilor de Părinți.

În acest scenariu, sunt prevăzute „obligativitatea ca lecţiile să fie transmise live, accesul la predarea online să fie bidirecţional, copiii de acasă să aibă posibilitatea să pună întrebări sau să răspundă”. Tot în acest caz, biblioteca școlară virtuală trebuie obligatoriu să fie gata.

Citeste si:
Tătaru, invitație pentru românii care nu cred în virus: „Să meargă...
Tătaru, invitație pentru...

Părinții vorbesc despre programe școlare adaptate pentru mediul online, existența unor manuale digitale interactive, obligativitatea evaluării în mediul online fără a se solicita acceptul reprezentantului legal, obligativitatea ca elevii să fie prezenți la orele online, obligativitatea ca elevii să țină tot timpul camerele video deschide în timpul orelor online (dacă elevul nu este cu camera deschisă să fie declarat absent la ora respectivă).

Redeschidere școli în septembrie, doar pe net: 100% online

Scenariul al treilea „este scenariul deloc agreat, bazându-ne pe nemulțumirile elevilor/părinților/profesorilor din perioada semestrului 2 al anului școlar 2019-2020”, se mai arată în document, potrivit bzb.ro.

Redeschiderea școlilor în septembrie rămâne, în continuare, un subiect fără un scenariu foarte clar. Încă nu se știe în ce direcție va evolua pandemia, având în vedere că România înregistrează un număr crescut de cazuri în ultimele săptămâni. Astfel, elevii au șanse să nu se întoarcă la școală în mod normal, dar dincolo de speculații, nu rămâne decât să așteptăm răspunsuri oficiale din partea autorităților. Cert e că e încă prea devreme pentru un scenariu clar stabilit.

Citeste si:
Tătaru: Trebui să ne obișnuim să conviețuim cu acest virus cel...
Tătaru: „Trebui să ne...


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.