Social 2 Iulie 2020 14:12

Două persoane din Galați au mers la ghișeul de unde se eliberează noi acte de identitate, însă de acolo nu s-au întors acasă, ci au ajuns în carantină.

Cuplul trebuia să stea în autoizolare la domiciliu, deoarece cele două persoane se întorseseră din Portugalia, în urmă cu șapte zile.

Cei doi nu au ținut cont de măsura autoizolării, astfel că la jumătatea perioadei s-au prezentat la SPCLEP Galați. Bărbatul, în vârstă de 33 de ani și femeia de 30 de ani s-au așezat la coadă, însă directorul instituției a alertat Poliția după ce a descoperit că cei doi trebuiau să fie acasă.

”În urma verificărilor s-a stabilit că cele două persoane în vârstă de 33 de ani respectiv 30 de ani, domiciliaţi în comuna Măstăcani, judeţul Galaţi, sunt concubini, iar aceştia au revenit în ţară în data de 24.06.2020 din Portugalia, astfel că s-a luat măsura de izolare la locaţia declarată la intrarea în ţară, respectiv comuna Măstăcani, jud. Galaţi, pentru o perioadă de 14 zile”, au transmis reprezentanții IPJ Galați.

Amândoi au fost sancționați de autorități și a fost anunțată și Direcția de Sănătate Publică.

Cuplul a fost condus într-un centru ce carantină instituționalizată din Galați, unde va petrece alte 14 zile.


Despre autor:


Ultima actualizare: 2 Iulie 2020 - 02 : 07

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.