Social 29 Iunie 2020 09:32

Premierul susține că a fost atacat cu o mulţime de „idei năstruşnice” în legătură cu măsurile luate în timpul pandemiei.

Potrivit acestuia, i s-ar fi reproşat faptul că se fac prea puţine sau prea multe teste, în timp ce primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a promis că va testa „tot poporul la scara blocului”.

„Am fost atacaţi cu o mulţime de idei năstruşnice, ca să nu le caracterizez în alt fel. O perioadă ni s-a zis că facem prea puţine teste şi doamna Firea, dacă va aduceţi aminte, a promis că testează tot poporul la scara blocului. Cine a fost testat de Firea să voteze cu Firea, cine nu a fost testat de Firea să voteze cu Nicuşor Dan, atâta zic eu, în urma acestei, cum să spun, expoziţii de demagogie deşănţată. Ne-au acuzat că nu testăm, ca să folosim teste rapide. Nişte aberaţii fără margini. Acum ne acuză că manipulăm cifrele, că dăm cifre mai mari, că facem prea multe teste. Păi cum facem prea multe teste? Nu ziceau că facem prea puţine? Este adevărat, noi am pornit de la o capacitate de testare, la începutul epidemiei, de 400-500 de teste şi astăzi avem capacitate de instalată de 17.000 de teste şi am ajuns să facem 11.800 - 12.000 de teste în zilele normale. Asta e manipulare, că facem teste? Chiar sunt penibile”, a explicat Orban în cadrul unei emisiuni la Realitatea Plus.


Despre autor:


Ultima actualizare: 29 Iunie 2020 - 09 : 06

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.