Social 24 Iunie 2020 13:20

În mediul online au apărut mai multe poze cu un cerb rănit grav la Grădina Zoologică din Galaţi.

Potrivit informațiilor inițiale, se pare că cerbul ar fi fost atacat de mai mulți câini maidanezi care stau în pădurea în care se află și Zoo Galați.

După verificări amănunțite, reprezentanții grădinii zoologice au stabilit că cerbul a fost rănit într-o luptă pentru supremaţie: „Cu toate eforturile noastre de a controla ce se întâmplă, cu 2 km de gard împrejmuitor, s-a întâmplat să facă o breşă, să sape pe sub gard şi să pătrundă câţiva câini. Am intervenit rapid, Nu câinii au produs accidentul la cerbi ci lupta între ei. Nu ajunge câinele la capul unui cerb să îi smulgă coarnele“, a precizat Mădălin Şerban, directorul Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Galaţi.

Cei de la Zoo Galați au susținut că perimetrul în care trăiesc cerbii a fost mărit pentru a reprezenta cât mai fidel habitatul natural, fără de care animalele nu s-ar mai simți în largul lor şi nu ar mai face nici pui.

„Cei doi cerbi sunt doi fraţi, de circa 2 ani. Săptămâna trecută i-am mutat dintr-un adăpost de 1.000 mp, în cel din spate, de 10.000 mp, tocmai pentru a avea spaţiu suficient să nu se lupte. Până la urmă au ales să se lupte, unul dintre ei şi-a rupt o porţiune dintr-un corn. La cerbi coarnele se regenerează în fiecare an, dar asta a stârnit groază printre câțiva vizitatori care au fost aici”, a mai spus Mădălin Șerban.

Problema câinilor maidanezi care s-au adunat în pădure, fiind atrași de mâncarea animalelor de la grădina zoologică, ar putea fi rezolvată de vânătorii sportivi, dar aceştia sunt refuzați de ONG-uri, potrivit monitoruldegalati.ro


Despre autor:


Ultima actualizare: 24 Iunie 2020 - 01 : 06

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.