Social 24 Iunie 2020 07:32

Ministrul Economiei a declarat, marți seară, că noile măsuri de relaxare se vor lua doar cu acceptul ministerului Sănătății, făcând apel la români să respecte în continuare regulile.

Ministrul s-a arătat dezamăgit de apariția noilor cazuri de infectare, explicând faptul că etapa de relaxare a restricțiilor, care vine implicit cu redeschiderea restaurantelor, are la bază o noua evaluare a situației actuale.

„1 iulie este o dată la care ne uităm, dar este o dată la care n-am ajuns încă acolo şi trebuie să treacă şi de această evaluare din această săptămână. Nu este îmbucurător ce s-a întâmplat săptămâna trecută, cazurile s-au înmulţit, au trecut de 300. Astăzi a fost o primă zi în care au scăzut, sunt sub 300. Aşteptăm evaluarea de la Institutul Naţional de Sănătate Publică, de la Ministerul Sănătăţii şi vom lua o decizie în funcţie de evaluare”, a declarat acesta în cadrul unei emisiuni la Digi24.

Virgil Popescu a făcut apel la populaţie să respecte în continuare regulile de distanțare socială.

„Suntem îngrijoraţi de ceea ce se întâmplă şi nu vrem să avem un val doi mai devreme decât sfârşitul anului, dacă va fi acest val doi. Adică nu vrem să avem un val doi auto creat de către noi, prin faptul că nu respectăm regulile. Fac un apel la români să respecte regulile, pentru că respectând regulile automat relaxarea va continua şi vom avea şi restaurante deschise, şi spectacole, şi cinematografe”, a mai afirmat ministrul.

De asemenea, acesta a specificat că ministerul Sănătăţii nu va fi de acord cu o nouă etapă de relaxare dacă și peste două săptămâni situația va fi aceeași.

„Dacă se menţin lucrurile astea, nu cred că vom avea verde de la Ministerul Sănătăţii pentru a avea o nouă relaxare a măsurilor, ci vom mai aştepta, probabil două săptămâni, să vedem ce se întâmplă”, a completat ministrul Economiei.

Citeste si:
Importanța și etapele procesului de curățare a sistemului de...
Importanța și etapele...

Despre autor:


Ultima actualizare: 24 Iunie 2020 - 07 : 06

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.