Social 23 Iunie 2020 09:05

O femeie din București a reușit să anuleze în instanță o amendă și să își recupereze permisul de conducere, după ce ar fi trecut pe roșu.

Femeia din București a primit o amendă în valoare de 725 de lei, în urmă cu un an, dar a rămas și fără permis pentru 30 de zile, după ce ar fi trecut pe roșu în zona Arcului de Triumf.

Femeia a contestat în instanță sancțiunea și a susținut că a trecut pe verde, astfel că fapta consemnată în proces verbal nu ar exista.

În cadrul rubricii de mențiuni a procesului verbal, femeia a scris ”nu sunt de acord.”

Judecătorii de la Tribunalul București i-au dat dreptate femeii, având următoarea motivație: ”fapta a fost constatată de către agentul de poliţie în mod direct, iar, pe de altă parte, că încă din momentul întocmirii procesului-verbal petenta a contestat fapta prin obiecţiunile formulate. Tribunalul apreciază că în situaţia în care persoana sancţionată contestă pe loc procesul-verbal, revine agentului constatator obligaţia unui minim probatoriu în susţinerea actului constatator al contravenţiei”, conform adevarul.ro.

Cu alte cuvinte, deoarece femeia a declarat în scris că nu este de acord, sarcina de a deveni comiterea faptei revenea polițistului care a aplicat amenda. Aceștia au punctat că într-o situație contrară, dacă o persoană sancționată nu este însoțită de un alt martor, aceasta este în imposibiliatea de a dovedi o situație faptică.


Despre autor:


Ultima actualizare: 23 Iunie 2020 - 09 : 06

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.