Un bărbat din Brăila s-a prezentat beat la proba practică pe care trebuia să o susțină în vederea obținerii permisului de conducere.
Un bărbat în vârstă de 42 de ani, din Brăila, probabil că s-a gândit că ar fi o idee bună să prindă ceva curaj înainte de a se prezenta la examenul auto. Astfel, acesta s-a cinstit în dimineața dinaintea examenului pentru redobândirea permisului.
Din păcate pentru el, nici n-a mai apucat să se urce la volan, pentru că polițiștii ce urmau să examineze candidații au simțit că bărbatul mirosea a alcool.
”În cursul acestei zile fost adusă la sediul Politiei o persoană ce urmă a susține examenul pentru obținerea permisului de conducere, pentru a fi testată cu aparatul etilotest, întrucât s-a constatat faptul că aceasta emana halena alcoolica. A rezultat că avea în aerul expirat o imbibatie alcoolică de 0,45 mg/ l”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Brăila, conform obiectivbr.ro.
Bărbatul nu doar că a fost împiedicat să susțină proba practică, dar i-a și fost respins dosarul de redobândire a permisului.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Uneori prieteniile încheiate dor mai tare decât despărțirile romantice
Sursa: garbo.ro
-
Cum arăta Denise Rifai la începutul carierei sale în televiziune. Vedeta este...
Sursa: kudika.ro