Social 18 Iunie 2020 12:10

Gheorghe Dincă și-a schimbat declarațiile și a venit cu o nouă ipoteză controversată. Luiza Melencu şi Alexandra Măceşanu ar fi fost răpite din casa groazei, Dincă fiind forţat să spună că el a comis cele două crime.

Gheorghe Dincă i-ar fi marturisit avocatei familiei Melencu că a fost bătut, iar Luiza şi Alexandra au fost luate din casă, apoi crimele i-au fost înscenate.

„El ar fi fost bătut, ceva de genul, i s-a făcut rău, iar fetele i-au fost sustrase din casă. Că oasele acelea au fost plantate, prima dată a spus că el a fost undeva ținut în spatele grădinii și nu știe ce s-a întâmplat în curte cu corpurile arse într-un butoi”, spune mama Luizei, potrivit antena3.ro

Femeia acuză autorităţile că încearcă să muşamalizeze cazul și susține că nici până la acest moment nu a primit certificat de deces pentru fiica ei de la DIICOT: „Procurorii și judecătorii merg pe aceeași pistă, că Dincă nu-i criminalul. Suntem foarte dezamagiți în privința fiicei mele, acest dosar, dacă va fi trimis în judecată pentru două crime, aș vrea să știu care e a doua crimă sau care sunt acele crime pentru că în dosar nu există nimic”.

În acest an, Luiza ar fi trebuit să susţină examenul de Bacalaureat, iar familia acesteia încă speră că se va întoarce acasă.

„Mi-e dor de ea de nu mai pot. Trebuia să dea Bacul acum și să meargă la facultate, dorea să se facă polițistă. Când mă uit pe drum o văd că vine de la liceu. Văd umbra ei. Mi-era drag de ea să o iau în brațe și să o pup”, spune bunica Luizei cu lacrimi în ochi.

Gheorghe Dincă a fost trimis în judecată de către procurorii DIICOT pentru trafic de persoane, trafic de minori, viol, omor calificat şi profanare de cadavre.


Despre autor:


Ultima actualizare: 18 Iunie 2020 - 12 : 06

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.