Social15 Iunie 202013:40de Cristina Marin

Lectura de un minut

Dansatorul și fondatorul școlii de balet care îi poartă numele, Ovidiu Danci, s-a stins din viață la doar 39 de ani. Acesta a fost diagnosticat recent cu două afecțiuni grave, printre care și o formă agresivă de leucemie.

La sfărțitul săptămânii trecute, Ovidiu Danci a fost internat la Spitalul Județean de Urgență Bistrița, la secția de Terapie-Anestezie Intensivă. Ulterior, starea acestuia de sănătate s-a agravat.

„Dragii noștri, cu sufletele devastate de durere, vă anunțăm că maestrul de balet Ovidiu Danci, sufletul școlii noastre de balet, a plecat să danseze cu îngerii. Prin noi, Școala de Balet Ovidiu Danci va rămâne însă mulți ani de acum înainte alături de noi. Avem datoria să-i ducem visul mai departe și așa vom face. Dumnezeu să îl odihnească în pace!”, transmite școala de dans pe care a fondat-o la Bistrița.

Ovidiu Danci și-a început cariera de artist încă de la vârsta de 10 ani la Școala de Coregrafie Octavian Stroia. Ulterior a fost admis la Liceul de Arte „Octav Băncilă”, fiind angajat imediat după absolvire la Teatrul Oleg Danosvki din Constanța. Împreună cu echipa de balerini din Constanța a și mers în turneu în întreaga Europă.

Ovidiu Danci a fost singurul român care a terminat Academia de Balet din Munchen ca bursier.

Citeste si:
VIDEO Un copil african impresionează internetul cu pasiunea sa...
VIDEO Copilul african,...

Acesta a participat la Dansez pentru Tine și a jucat în mai multe seriale românești. A interpretat, printre altele, și primul travestit dintr-un serial românesc.



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.