Social12 Iunie 202008:08de Cristina Marin

Lectura de un minut

Președintele Klaus Iohannis a fost în Piața Universității pentru a depune coroana de flori la Monumentul ”Kilometrul Zero al democrației”, cu ocazia marcării a 30 de ani de la „Fenomenul Piața Universității” și Mineriada din 13-15 iunie 1990.

Patriarhia a anunțat, joi, că preoții vor susține o slujbă în memoria celor care au murit în urmă cu 30 de ani la evenimentele sângeroase din 13 – 15 iunie 1990.

„Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și la invitația Asociației Victimelor Mineriadelor 1990-1991 din România, în ziua de sâmbătă, 13 iunie 2020, la împlinirea a treizeci de ani de la evenimentele din 13-15 iunie 1990, va fi oficiată o slujbă de parastas pentru toți cei care au murit în timpul mineriadei din acel an”, a anunțat, joi Patriarhia.

Mineriada din 13-15 iunie 1990

Evenimentele din perioada 11 și 12 iunie 1990 au fost refăcute de către procurorii militari care susțin că autorităţile statului au hotărât să declanşeze un atac violent împotriva manifestanţilor aflaţi în Piaţa Universităţii din Bucureşti. Minerii aflați în Piața Univerității protestau pașnic împotriva politicii de la acel moment.

Atacul a fost susținut de forţe ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naţionale, SRI, precum şi peste 10.000 de mineri şi alţi muncitori din mai multe zone ale ţării.

Citeste si:
Ciolacu acuză Guvernul PNL că a copiat idei de la PSD: „Guvernare...
Ciolacu acuză Guvernul Orban...

În urma atacului care a avut loc în dimineaţa zilei de 13 iunie 1990 au murit prin împușcare 4 persoane, au fost vătămate fizic și psihic 1.388 de persoane și private de dreptul fundamental la libertate, din motive de ordin politic, un număr total de 1.250 de persoane.



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.