Social11 Iunie 202015:35de George Stanciu

Lectura de 2 minute

Cristian Tudor Popescu a comentat decizia HBO de a retrage de la difuzare filmul ”Pe aripile vântului”, criticând cenzurarea acestuia.

HBO Max a retras de la difuzare filmul ”Pe aripile vântului”, pe fondul protestelor împotriva rasismului din SUA. Compania a revenit asupra deciziei și a anunțat că retragerea e doar temporară.

Cristian Tudor Popescu nu este de acord cu decizia HBO, deoarece este vorba despre un film artistic și un produs al epocii respective.

”Rasismul prezent în Statele Unite, de secole, a creat prin reacție un curent numit corectitudine politică. Acest curent, care contrazice rasismul, nu înseamnă că este și bun, pentru că a dat naștere la numeroase exagerări, unele dintre ele ridicole, altele grotești. În top 5 astfel de exagerări este această retragere a filmului Pe aripile vântului”, afirmă gazetarul.

Criticul de film nu este de acord cu ideea conform căreia filmul ar fi o metodă revizionistă eficientă a Sudului: ”Ipoteza asta le-a venit în cap după 81 de ani de la premiera filmului, din 1939? Până acum nu era incorect politic, pentru atâtea generații de americani și de pământeni care au văzut acest film? Trecut în registrul național al Bibliotecii Congresului american între primele 100 de filme din toate timpurile care trebuie prezervate pe veci, intrat în cultura americană și acum ne trezim că e revizionist filmul. ”

Citeste si:
FIlmul din 1947 care prezice pericolele dependenței de tehnologie...
FIlmul din 1947 care prezice...

Cristian Tudor Popescu atrage atenția asupra riscurilor care apar în cazul unor suprapuneri ale artei cu politica: ”Arta nu se suprapune, nu trebuie tratată cu considerente politice, sociologice și eliminate în felul acesta filme, cărți. Cum să faci așa ceva?! Asta făceau comuniștii, asta făceau naziștii”

Acesta propune și o soluție cu privire la astfel de situații, care ar putea fi mai bine gestionate de către public, dacă la liceu ar exista cursuri de cultură cinematografică: ”Soluția care este, să le interzicem? Nici vorbă! Soluția este să existe cursuri de cultură cinematografică la nivel liceal, la nivel de cultură generală, pentru toată lumea - la noi nu se face asta - unde să se analizeze contextul. Fiecare film are un context istoric, într-un fel este produsul istoric”, conform stiripesurse.ro.



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.