Social11 Iunie 202010:43de Cristina Marin

Lectura de 2 minute

Primarul general al Capitalei a avertizat, miercuri, că va depune plângere pentru zădărnicirea combaterii bolilor la adresa conducerilor Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Bucureşti şi Ministerului Sănătăţii, după ce instituțiile ar fi refuzat autorizarea Arenei Naţionale ca loc pentru efectuarea testelor de tip anticorpi pentru populaţie.

Edilul a explicat că, în urmă cu două săptămâni, reprezentanţi ai DSP au efectuat verificări, au transmis că sunt respectate toate măsurile din punct de vedere medical şi că vor elibera avizul, însă aceștia au revenit asupra deciziei, solicitând oprirea activităţii de testare pe Arena Naţională.

„Mâine depunem plângere pentru abuz în serviciu şi pentru zădărnicirea combaterii bolilor pentru conducerea DSP Bucureşti şi pentru conducerea Ministerului Sănătăţii. (...) A venit o delegaţie de la DSP Bucureşti, formată din opt persoane, acum două săptămâni, a analizat în vederea avizării toate circuitele medicale, s-au declarat foarte mulţumiţi, au spus că spaţiul este foarte mare, nu există posibilitatea contaminării (...), au spus că se duc la birou şi ne trimit avizul pentru testarea de tip anticorpi, dar acel aviz nu a mai venit. Conducerea ASSMB a sunat în fiecare zi şi s-a transmis că se lucrează şi că va fi trimis.

Pur şi simplu ne-au amăgit, ne-au dus cu vorba, în dispreţ faţă de bucureşteni. Astăzi, când am invitat primele sute de persoane pentru a se testa şi a afla dacă au trecut prin boală, inopinat, a venit o altă delegaţie de la DSP Bucureşti, formată din trei inspectori, care ne-au cerut avizul DSP, pe care ei trebuiau să ni-l dea. Conducerea ASSMB a sunat din nou la DSP şi doamna de acolo a spus că nu a putut da acel aviz, deoarece a sunat la Ministerul Sănătăţii, de unde i s-a spus că, potrivit unui ordin de ministru, pentru activitatea de laborator nu se poate aviza Arena Naţională”, a declarat primarul Capitalei în cadrul unei emisiuni la România TV.

De asemenea, Gabriela Firea a menționat că din astfel de situații reiese faptul că se dorește blocarea proiectelor inițiate de Primăria Capitalei, dar și ascunderea adevărului cu privire la situaţia infectărilor, care nu ar fi atât de gravă pe cât doresc autorităţile sanitare să o arate.

Citeste si:
Robert Negoiță NU mai candidează din partea PSD la alegerile locale
Robert Negoiță NU mai...

Edilul acuză guvernanții că nu gestionează cu profesionalism pandemia, bagă groaza în români și distrug economia țării , iar funcțiile pe care le au sunt folosite „pentru grupuri de interese, nu pentru a sprijini cetăţenii”, pe care „îi ţin în lesă”.

În Bucureşti au fost testaţi 10.215 de pacienţi, 3.950 de cadre medicale, efectuându-se în total 17.736 de teste, dintre care doar 1.898 au fost pozitive, susţinând că la o populaţie de aproximativ 4.000.000 de persoane, nu se pot justifica măsurile exagerate luate de autorităţi.



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.