Social 1 Iunie 2020 12:10
Consiliul Național al Elevilor a contestat ferm propunerea de lege care prevede obligativitatea uniformelor școlare și atrage atenția că „este esențial să nu pierdem din vedere impactul bugetar pe care această măsură îl va avea. Având în vedere faptul că, la momentul de față, în sistemul de învățământ din România sunt înmatriculați aproximativ 2,8 milioane de elevi. Asigurarea unui bon valoric de 350 lei pentru fiecare dintre acești elevi ar genera un impact bugetar nesustenabil”.
Proiectul de lege a fost inițiat de senatorul PMP Cătălin Lucian Iliescu și înregistrat la Senat pe 26 mai 2020.

Comunicatul integral al Consiliului Național al Elevilor, cu privire la obligativitatea uniformelor școlare:

Cu câteva zile în urmă, a fost înregistrată o inițiativă legislativă la Senatul României, privind modificarea Legii Educației Naționale nr. 1/2011, în sensul introducerii obligativității purtării uniformei școlare pentru elevii din România. Proiectul de lege prevede acordarea, de către autorități, a unor bonuri valorice în valoare de 350 de lei, pentru achiziționarea acestor uniforme.

Consiliul Național al Elevilor contestă ferm această propunere, din următoarele motive:


  1. Așa cum am reliefat și în anul 2018, atunci când a fost modificat Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar din România (ROFUIP), instituirea obligativității purtării uniformei în rândul elevilor nu atrage după sine și creșterea calității actului educațional.

  2. În aceeași notă, uniforma școlară nu poate spori securitatea în școală, în lipsa unor alte măsuri de siguranță (servicii de pază, servicii de monitorizare audio-video etc.).

  3. Este esențial să nu pierdem din vedere impactul bugetar pe care această măsură îl va avea. Având în vedere faptul că, la momentul de față, în sistemul de învățământ din România sunt înmatriculați aproximativ 2,8 milioane de elevi. Asigurarea unui bon valoric de 350 lei pentru fiecare dintre acești elevi ar genera un impact bugetar nesustenabil. Având în vedere faptul că, la momentul de față, există aproximativ nouă sute de mii de elevi care nu au acces la internet, considerăm că există măsuri prioritare pentru asigurarea accesului la educație al tuturor elevilor.

În concluzie, argumentele prezentate în expunerea de motive a inițiativei legislative nr. B288/2020 nu sunt racordate la contextul actual din sistemul educațional din România și la nevoile reale pe care elevii le au.

În asemenea contexte de criză, ne dăm seama că problema echității în sistemul de învățământ nu poate fi rezolvată prin uniforme școlare, ci prin acțiuni de impact și servicii sociale calitative. Cei 350 de lei pot fi folosiți pentru achiziționarea de echipamente pentru accesarea școlii online, motiv pentru care solicităm retragerea acestei inițiative legislative lipsite de fundament”, a declarat Antonia-Laura Pup, președintele Consiliului Național al Elevilor, potrivit edupedu.ro


Despre autor:


Ultima actualizare: 1 Iunie 2020 - 12 : 06

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.