Social 25 Mai 2020 14:50

Zeci de muncitori, care au lucrat la o fabrică de confecții din municipiul Botoșani, urmau să plece, duminică, înapoi în Sri Lanka cu avionul. Când au ajuns la Aeroportul Otopeni, nicio cursă nu era programată pentru ei. Ministrul Muncii, Violeta Alexandru a luat măsuri.

Este vorba despre 36 de muncitori din Sri Lanka, care s-au aflat în carantină instituționalizată, și care urmează acum să fie repatriați.

Aceștia au fost carantinați după ce au fost concediați de la fabrica din Botoșani, iar unul dintre ei a fost testat pozitiv cu virusul COVID-19.

Mesajul transmis de Violeta Alexandru, duminică seara:

În această noapte, la Otopeni, am căutat o soluție pentru 36 de cetățeni din Sri Lanka aflați, până de curând, în contract de muncă cu un angajator din Botoșani. Dincolo de proceduri și decizii de care ne vom ocupa mâine la prima oră, oamenii se odihnesc peste noapte fiind cazați într-o locație primitoare, se gândesc la ceea ce vor să facă și mâine dimineață discut cu fiecare dintre ei.

Traversăm o perioadă grea, cu multă tensiune și adaptări la situații neprevăzute. Cu atât mai mult trebuie să avem grijă de toți cei care au nevoie de ajutor”, a transmis Violeta Alexandru pe Facebook.


Despre autor:


Ultima actualizare: 25 Mai 2020 - 02 : 05

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.