Social18 Mai 202016:12de Cristina Marin

Lectura de un minut

Guvernul a hotărât deschiderea teraselor la 1 iunie, iar sezonul estival va începe pe 15 iunie. În plus, în cazul în care nu vor creşte cazurile infectaţilor cu COVID19, calendarul pentru redeschidere va fi menţinut.

Reprezentanţii industriei de turism, care au participat la o întâlnire cu Ludovic Orban, au anunţat că deschiderea teraselor a fost planificată de către Guvern pentru data de 1 iunie, iar sezonul estival în România va începe de la 15 iunie.

„Promisiunea prim-ministrului este 1 iunie pentru terase şi 15 iunie pentru sezonul estival (...) în situaţia în care nu există derapaje majore în cifrele comunicate de Comitetul de Supraveghere a Situaţiilor de Urgenţă”, a declarat astăzi Daniel Mischie, CEO City Grill, grupul care deţine 18 localuri şi o platformă de livrări.

Premierul Ludovic Orban a declarat anterior că va menţine terasele închise prin Legea instituirii stării de alertă: „În articolul 8 din lege există posibilitatea, în alineatul 1, posibilitatea de a menţine închise terasele şi le vom menţine închise”, a spus Ludovic Orban, citat de mediafax.ro

Potrivit estimărilor efectuate de către Organizaţia Patronală a Hotelurilor şi Restaurantelor din România (HORA), din cauza crizei COVID-19, sectorul HoReCa va pierde 2,4 miliarde de euro din totalul cifrei de afaceri, iar din 400.000 de angajaţi, 320.000 vor fi concediaţi.

Citeste si:
Ciolacu: „Avem tabloul complet al guvernării: PNL = FALIMENT!”
Ciolacu: „Avem tabloul...



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.