Președintele Societății Române de Microbiologie, Alexandru Rafila, a vorbit despre efectele „euforiei” din primul weekend după ridicarea stării de urgență, în care oamenii au ieșit pe străzi, fără să țină cont de măsurile de protecție.
Primul weekend după ce a fost ridicată starea de urgență, după 60 de zile în care oamenii au stat în izolare, aglomerația din spațiile publice a fost mai mare decât normalul, în cotextul pandemiei de coronavirus.
Cu toate că duminică oamenii nu s-au mai îngesuit să iasă afară, așa cum au făcut vineri și sâmbătă, Alexandru Rafila avertizează că efectele acestei „stări de euforie” se vor vedea în aproximativ 7 zile.
Rafila crede totuși că în următoarea perioadă se va reveni la o normalitate și că românii vor ține cont de măsurile de protecție și de regulile impuse de autorități.
„Efectele acestui weekend vor fi văzute peste 7 zile. Adică la sfârșitul acestei săptămâni, începutul săptămânii viitoare vom vedea și vom afla dacă este o problemă la nivel național”, a declarat Alexandru Rafila, potrivit hotnews.ro.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
REVIEW Poco M8 Pro: telefonul midrange care le are (aproape) pe toate
Sursa: start-up.ro
-
Salată densă cu fasole, trend viral pe TikTok: rețetă bogată în fibre și...
Sursa: garbo.ro
-
Doina Teodoru, dezvăluiri sincere după despărțirea de Cătălin Scărlătescu. Ce...
Sursa: kudika.ro