Ministerul Educației și Cercetării a anunțat noi schimbări privind metodologia de organizare a Evaluării Naționale.
Potrivit noilor modificările, elevii aflați în izolare sau cei confirmați cu noul coronavirus vor fi testați după o procedură specială.
„Elevii aflați în izolare/confirmați pozitiv cu noul coronavirus vor susține probele conform unei proceduri speciale, elaborate de Ministerul Educației și Cercetării. Pentru elevii care solicită și primesc, în cazuri justificate, aprobarea Comisiei Naționale de Organizare a Evaluării Naționale în vederea susținerii probelor cu subiectul de rezervă, se organizează proba scrisă/probele scrise după finalizarea ultimei probe prevăzute în calendarul de desfășurare a EN VIII”, se arată în noua metodologie, potrivit Digi24.
Programele pentru disciplinele de examen sunt cele aprobate prin ordinul ministrului Educației și Cercetării nr. 4.115/2020. Din structura acestora au fost eliminate conținuturile ce urmau a fi parcurse în semestrul al II-lea, potrivit unui comunicat de presă.
Depunerea/transmiterea contestațiilor se va realiza pe data de 22 iunie, între orele 16:00 - 19:00 și pe data de 23 iunie între orele 08:00 - 12:00.
Calendarul Evaluării Naționale
- 2 - 5 iunie înscrierea elevilor
- 15 iunie probă scrisă: Limba și literatura română
- 17 iunie probă scrisă: Matematică
- 18 iunie probă scrisă: Limba și literatura maternă
- 22 iunie Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor (până la ora 14:00)
- 22 iunie (orele 16:00 - 19:00)
- 23 iunie (orele 8:00 – 12:00) Depunerea contestațiilor
- 23-26 iunie Soluționarea contestațiilor
- 27 iunie Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Horoscop săptămânal: Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în...
Sursa: garbo.ro
-
Cum să trimiți cele mai sexy sms-uri care îl vor face să se gândească la tine...
Sursa: kudika.ro