Terasele nu au fost redeschise pentru public odată cu ridicarea restricțiilor din starea de urgență, însă acestea ar putea primi clienți curând.
Pentru a urmări parcursul epidemiei în România, măsurile de relaxare sunt implementate gradual. Astfel, odată cu ridicarea stării de urgență, românii au posibilitatea de a se deplasa fără restricții în interiorul localității. Pe de altă parte, există în continuare restricții de tot felul, iar unele dintre afacerile vizate sunt barurile și restaurantele cu terasă.
Acestea sunt, în continuare, închise, însă situația s-ar putea schimba într-un viitor relativ apropiat.
Orban spune că, având în vedere că vremea de afară este din ce în ce mai frumoasă, ar putea apărea și prilejul redeschiderii teraselor. Totuși, este nevoie de soluții prin care să fie redus riscul de transmitere a virusului, iar abia apoi patronii vor putea întinde mesele.
Dacă numărul cazurilor de coronavirus nu va crește, de la 1 iunie ar putea urma și noi măsuri de relaxare. Există posibilitatea ca deschiderea teraselor să intre în linia măsurilor de relaxare anunțate la momentul respectiv.
”Şi, în timp, gradual, în măsura în care oamenii se comportă responsabil, respectă regulile, înţeleg care sunt metodele de transmitere a virusului şi iau atitudinea corectă pentru a se proteja, uşor uşor o să revenim la normalitate”, a mai declarat premierul.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Horoscop săptămânal: Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în...
Sursa: garbo.ro
-
Sărbătoare 21 noiembrie - Intrarea în Biserică a Maicii Domnului sau...
Sursa: kudika.ro