Social12 Mai 202009:27de Cristina Marin

Lectura de 3 minute

Marcel Vela, ministrul de Interne, a vorbit luni seară, pe canalul de Youtube al lui George Buhnici, despre amenzile pe care autorităţile le vor aplica cetăţenilor după data de 15 mai, când România va ieşi din starea de urgenţă. Acesta a făcut o afirmaţie controversată legată de oamenii fără mască.

George Buhnici: „Dacă vedem pe cineva lângă noi în metrou fără mască şi strănutând? Poate face o glumă proastă sau poate fi infectat. Ce facem noi în momentul acela?“

„În momentul acela sunaţi la 112. La toate gurile de metrou o să avem şi oameni de ordine. Putem suna la 112 instant. Respectivul, daca nu are mască şi strănută poate avea dosar penal, pentru că a avut un comportament care se încadrează în zona penalului şi a contribuit la răspândirea bolilor cu bună ştiinţă. Noi nu intrăm în cazărmi acum. Vom apăra cetăţenii corecţi.

Dacă nu aveţi mască, dacă o societate nu îşi decalează programul ca să reducă presiunea de pe transportul public, daca se face o altă activitate decât cea permisă, să se deschidă un restaurant, o terasa. Vor fi amenzi şi pentru grupuri mai mari de trei persoane sau pentru un sport de echipă care nu este autorizat, a afirmat ministrul de Interne.

De asemenea, Vela a afirmat că decizia de relaxare a fost luată în contextul în care cetăţenii au arătat că nu îşi mai doresc să stea în casă, iar autorităţile se bazează pe responsabilitatea acestora.

Citeste si:
Câte persoane pot participa la o petrecere, după data de 1 iunie
Câte persoane pot participa...

„Oamenii au fost responsabili. Măsuratoarea a fost făcută la mijlocul lunii aprilie, de Paşte, si de 1 mai. Acum în 15 mai nu am înregistrat un boom, o explozie a cazurilor. Suntem într-un platou destul de firesc al situaţiei epidemiologice. În acelaşi timp, există şi o saturaţie, o aşteptare extrem de mare din partea populaţiei. Nu e uşor să ţii copiii în casă, persoanele peste 65 de ani. Sunt două luni în care oamenii au fost eroi”, a declarat ministrul.

În cazul mijloacelor de transport în comun, Vela a specificat că cel puţin la metrou vor fi poliţişti care vor veghea ca oamenii să aibă mască.

„Deocamdata, discuţia a fost doar de metrou, nu am avut o discuţie şi cu transportul public în comun. Ţine de autoritaţile locale. Probabil vom gasi soluţii. Încercăm să evaluăm, nu trebuie să militarizăm toată ţara pe ideea că oamenii sunt de rea credinţă. Cred ca se vor linişti când vor vedea că până săptămâna viitoare vom avea şi măsuri coercitive foarte transparente”, adaugă acesta.

Ministrul a spus că se vor redeschide saloanelor de înfrumuseţare, cosmetică, frizeriile sau cabinetele stomatologice după data de 15 mai.

Citeste si:
Gelu Duminică: ”Iresponsabili vor dori să fie călare pe cluburi”
Gelu Duminică: Responsabilii...

„În primul rând vor fi permise unele lucruri care până acum nu erau permise, în sensul în care pot funcţiona de exemplu saloanele de înfrumuseţare, cosmetică, frizeriile, se pot deschide cabinetele stomatologice. Sunt activitaţi care pot fi făcute după 15 mai, care până acum erau în contradicţie cu ce am decis noi. Trebuie sa evaluăm cu foarte multa atenţie şi foarte multă celeritate ceea ce vom avea peste două săptămâni după 15 mai, în aşa fel încât să putem spune că nu au crescut cazurile noi şi că lumea a fost foarte atentă”, a declarat Marcel Vela.



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.