Social 11 Mai 2020 17:56

Tribunalul București a decis revocarea măsurii controlului judiciar pentru Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății, care a fost trimisă în judecată de DNA pentru luare de mită. Decizia nu este definitivă.

Sorina Pintea a fost trimisă în judecată, sub control judiciar, pentru luare de mită în formă continuată, pe data de 30 aprilie. Faptele se referă la perioada în care aceasta era mananger al Spitalului Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare.

Procurorii au dat detalii și despre mita luată de Pintea: ”În perioada noiembrie 2019 – 28 februarie 2020, inculpata Pintea Sorina, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins și primit, printr-un intermediar, de la reprezentanții unei societăți comerciale, în două tranșe, sumele de 10.000 de euro (la 20 decembrie 2019) și 120.000 lei (la 28 februarie 2020), care nu i s-ar fi cuvenit, reprezentând un procent de 7% din valoarea unui contract de achiziție publică ce avea ca obiect „proiectarea și execuția lucrărilor de amenajare bloc operator-sala de chirurgie cardiovasculară și toracică și spații adiacente din Spitalul Judetean de Urgență «Dr. Constantin Opriș» Baia Mare”, încheiat în anul 2019 de unitatea spitalicească cu societatea comercială.”

Cu alte cuvinte, Pintea ”ar fi primit banii respectivi în incinta unității medicale pe care o conducea, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în atribuțiile sale de serviciu ca manager și ordonator de credite.”

În ziua de 28 februarie 2020, după ce Pintea a primit suma de 120.000 de lei, procurorii au procedat la constatarea infracțiunii flagrante. Două terenuri ale fostului ministru au fost puse sub sechestru asiguratoriu.


Despre autor:


Ultima actualizare: 11 Mai 2020 - 05 : 05

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.