Social 8 Mai 2020 08:53

Relaxarea restricțiilor care vor intra în vigoare la data de 15 mai reprezintă o problemă majoră pentru autorități, întrucât și metroul bucureştean își va relua activitatea. Din cauza numărului uriaş de persoane care călătoresc cu acest mijloc de transport în comun, autorităţile se tem să nu izbucnească noi focare generate de aglomeraţia de la orele de vârf.

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a anunţat că Metrorex pregăteşte măsuri de siguranţă şi un set de reguli astfel încât să fie evitate aglomerările de la metrou. Astfel, potrivit ministrului Transportului, Metrorex va folosi întreaga „flotă” de trenuri pentru ca timpii de aşteptare în staţii să varieze de la 2-3 minute, în cel mai bun caz, la 6-7 minute, în cel mai pesimist scenariu.

„Vineri (n.red. azi), la iniţiativa domnului prim-ministru, vom avea o discuţie clară despre măsurile pe care le vom lua pe fiecare mod de transport în parte, începând cu data de 15 mai. Suntem pregătiţi să luăm măsuri pentru fiecare mod de transport, inclusiv la metrou. Ne-am adresat Ministerului Afacerilor Interne pentru a ne sprijini, pentru că la metrou, mai întâi, trebuie să ne asigurăm că accesul se face în condiţii de siguranţă. În staţii, de asemenea, se păstrează distanţa. Noi venim cu maximum de trenuri posibil în această perioadă, astfel încât timpii de aşteptare să fie între 2-3 minute, respectiv 6-7 minute, în funcţie de staţiile Metrorex”, a declarat ministrul, în cadrul unei conferințe de presă.

De asemenea, Bode a specificat că în zilele ce urmează vor fi anunţate reguli clare pentru fiecare mijloc de transport în parte, astfel încăt cetățenii să ştie ce trebuie să facă atunci când folosesc mijloacele de transport în comun.

„Noi am avut săptămâna trecută o reuniune a Consiliului de miniştri de transporturi din Uniunea Europeană. Toate statele membre au solicitat, la unison, o propunere din partea Comisiei Europene, un set de recomandări, astfel încât toate statele membre să le poată aplica unitar. Credem că, până pe data de 15 mai, Comisia Europeană va veni cu un set de recomandări pe care le vor aplica toate statele membre”, a mai adăugat oficialul, citat de mediafax.ro


Despre autor:


Ultima actualizare: 8 Mai 2020 - 08 : 05

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.