Social7 Mai 202015:00de Cristina Marin

Lectura de 2 minute

O româncă întoarsă în țară din străinătate a publicat o înregistrare pe Facebook care arată condiţiile în care sunt transportaţi cei care trebuie să intre în carantină. În imagini se observă cum pasagerii sunt transportaţi ilegal, în picioare.

Toţi românii întorși în țară sunt preluaţi din Vama Nădlac şi conduşi spre centrele de carantină din judeţele lor. De la Nădlac, românii sunt preluaţi de autocare puse la dispoziţie de autorităţi şi conduse spre autostrada A1, dintre Lugoj şi Timişoara, unde se face un nou triaj.

O înregistrare publicată pe Facebook de o româncă întoarsă din străinătate arată condiţiile în care sunt transportaţi cu autocarul cei care urmează să intre în carantină spre punctul de triaj de pe A1.

„Ne duce ca pe nişte animale, ca pe sacii de porumb. Unde este protecţia noastră? Cum să încarci un autobuz în halul ăsta? Ne omoară cu zile. Dacă se întâmplă ceva cu noi acuma, răspunde el? Ne-au îngrămădit ca pe animale. Nu putem să respirăm”, au susținut persoanele din autocar.

Din imagini se poate vedea că românii conduşi spre centrele de carantină sub escorta Poliţiei sunt transportaţi în condiții ilegale. Pasagerii, mult mai mulţi decât capacitatea autocarului, sunt înghesuiţi pe culoar sau chiar pe scările autocarului. Pentru o astfel de faptă, o firmă care ar transporta în afara oreşului pasageri în picioare ar fi drastic amendată.

Citeste si:
Klaus Iohannis reamintește românilor importanța măsurilor de protecție
Klaus Iohannis reamintește...

„Am cerut să se ia măsuri să nu se mai repete aşa ceva. Numai că este posibil ca oamenii să vrea să ajungă mai repede se suie forţat în autocar, sunt unii care se urcă şi apoi sunt nemulţumiţi, dar nu se va mai urca niciunul dacă nu are loc pe scaun. Vă promit că nu o să se mai repete. O să discut şi cu cei de la Poliţia de Frontieră să nu le mai permită să urce mai mulţi decât locurile de pe scaune”, a declarat prefectul judeţului Arad, Gheorghe Stoian, pentru Adevarul.



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.