Premierul Ludovic Orban susține că ridicarea restricțiilor legate de vânătoare, începând cu 15 mai, în special la mistreți, este foarte importantă. Acesta a explicat motivul pentru care solicită reînceperea vânătorii, menționând că „e foarte bine că preşedintele a anunţat anumite categorii de activităţi care se liberalizează, printre care pescuitul şi vânătoarea”.
Premierul a specificat că sunt două motive pentru care este necesară vânătoarea de mistreți, una dintre ele fiind limitarea răspândirii pestei porcine.
"Aici chiar pot să vă spun că este important, cel puţin pentru vânătoarea de mistreţi, să se dea drumul, pentru că la ora actuală sunt două motive extrem de puternice care determină necesitatea reluării vânătorii. Pe de-o parte, pentru limitarea răspândirii pestei porcine africane este evidentă necesitatea de diminuare a populaţiilor de mistreţi. Pe de altă parte, este vorba de protejarea culturilor agricole, pentru că excesul de mistreţi generează intrarea frecventă a mistreţilor pe culturile agricole, care şi aşa sunt afectate de seceta pedologică", a declarat Orban.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
She's Next: femeile adună mai ușor oameni. Cum se aplică asta în antreprenoriat?
Sursa: start-up.ro
-
Cora devine Carrefour: până la începutul lunii mai toate hipermarketurile vor...
Sursa: retail.ro
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Creștere de 40% a portofoliului Ecofinance România
Sursa: futurebanking.ro
-
De ce te lasă Dumnezeu să urli de durere?
Sursa: garbo.ro
-
Sondaj Libris: Când, unde, cât și de ce citesc românii. Ce buget alocă lunar...
Sursa: wall-street.ro
-
Oracolul Îngerilor: Ce mesaj are Îngerul Păzitor pentru 24 aprilie?
Sursa: kudika.ro