Marcel Vela a declarat, luni seară, că deschiderea lăcaşurilor de cult necesită noi reguli stabilite foarte bine, subliniind că este nevoie în acest sens de ajutorul Bisericii Ortodoxe Române (BOR). Ministrul a admis că, în condiţii de siguranţă, poate fi luată în calcul şi organizarea de nunţi şi botezuri, dar nu cu 500 sau 1.000 de persoane.
Ministrul de Interne a avertizat că, prin organizarea slujbelor bisericești, sunt expuse foarte multe persoane vulnerabile, iar acest lucru necesită o analiză concretă asupra evenimentelor care vor avea loc după data de 15 mai.
„La biserică, în general, merg persoane de o anumită categorie de vârstă. Sunt persoane vulnerabile, trebuie gândit foarte bine, dacă nu cumva există riscul de infecţie în prima fază. Biserica şi preoţii au fost foarte riguroşi de Paşte, acum biserica trebuie să facă o analiză obiectivă, fără patimă, să vedem ce putem face”, a explicat oficialul.
El a adăugat că „dacă suntem vigilenţi, vom putea să ne gândim şi la nunţi şi botezuri, dar evident fără 500 sau 1000 de persoane”.
De asemenea, Vela și-a exprimat punctul de vedere în ceea ce privește răspândirea coronavirusului și a menționat faptul că acest virus va schimba românii, iar valul al doilea, preconizat în toamnă, va fi mult mai bine pregătit.

„Cred că acest virus ne va schimba. Dacă vine valul doi suntem mai bine pregătiţi. Cred că trebuie să ne vaccinăm măcar pentru gripa clasică”, adaugă acesta.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Cum să investești într-un startup: primii pași
Sursa: start-up.ro
-
Implicare în societate: compania privată care a construit un drum
Sursa: green.start-up.ro
-
Povestea Precious Circuit, start-up-ul fondat de doi tineri care fac...
Sursa: retail.ro
-
Se poartă și sunt minunate (nu, nu vorbim de very peri): Top 7 culori în...
Sursa: garbo.ro
-
Cum te pot ajuta cărțile de tarot să ai grijă de sănătatea mintală
Sursa: kudika.ro
-
dertour
Sursa: wall-street.ro
-
Raiffeisen Bank majorează dobânzile la produsele de economisire în lei
Sursa: futurebanking.ro