Social 1 Mai 2020 17:24

Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a oferit câteva date orientative către care atât turiștii, cât și gazdele se uită cu interes.

Virgil Popescu spune că abia începând cu luna iulie s-ar putea face turism pe litoral, dar și în restul României, odată ce sunt ridicate restricțiile de circulație între localități. După ce sunt ridicate primele restricții, în 15 mai, va urma o perioadă de evaluare de două săptămâni, iar autoritățile vor decide pașii următori.

”Măsurile se vor relaxa din 15 mai. Probabil că nu se va pune problema să înceapă turismul din 15 mai. Dar, indiferent dacă Guvernul va da mai devreme sau mai târziu drumul la circulaţie, turistul va pleca de acasă şi se va duce să beneficieze de servicii turistice doar dacă se va simţi în siguranţă”, a declarat ministrul Economiei.

Acesta spune că abia la 1 iunie se va putea ști dacă măsurile de relaxare au fost potrivite sau dacă din contră, situația devine mai gravă, din punct de vedere sanitar. Acesta avansează data de la început de iunie ca potrivită pentru ridicarea restricțiilor de circulație între localități. Abia de atunci încolo s-ar putea vorbi și despre un nou început pentru sectorul turistic.

”Cred că până la 1 iunie este uşor prematur să spunem. Dacă relaxăm cum terminăm starea de urgenţă, în 15 mai, dăm drumul la circulaţia în interiorul localităţilor şi vedem că nu se întâmplă nimic, atunci evident că de la 1 iunie, normal şi de la sine, va veni circulaţia în afara localităţilor”, spune ministrul, citat de stiritvr.ro.


Despre autor:


Ultima actualizare: 1 Mai 2020 - 05 : 05

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.