Marcel Vela le-a transmis un mesaj special românilor cu ocazia zilei de 1 Mai, având în vedere că toți cetățenii au fost îndrumați să rămână acasă.
Ministrul de Interne a transmis un mesaj special românilor cu ocazia zilei de 1 Mai, care de obicei este o mare sărbătoare și prilej de petreceri și grătare la iarbă verde.
Marcel Vela a vorbit despre răsăritul din Vama Veche, un ”răsărit singur”, pe care l-a văzut de la televizor, la știrile dimineții. Acesta a fost impresionat de DJ-ul pe care l-a văzut că mixa singur în Vamă.
Vela arată că toți am fi avut planuri în mod obișnuit, de a ne vedea cu prietenii sau cu familia. Situația actuală, însă, ne arată că viața ne poate oferi situații imprevizibile în orice moment.
Ministrul le mulțumește polițiștilor și jandarmilor care se află în număr mare la datorie în această zi, pentru a se asigura că românii respectă regulile și rămân acasă de 1 Mai.
”Haideți să avem un comportament corect. Trebuie să mai rezistăm puțin, pentru ca apoi să avem o perspectivă optimistă”, a mai adăugat acesta, care le-a mulțumit, în încheiere, reporterilor ce astăzi le-au adus românilor marea mai aproape.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Ochelarii pentru nevăzători .lumen, dezvoltați de o echipă din România,...
Sursa: start-up.ro
-
Horoscop bani 12–18 ianuarie 2026 – Claritate, echilibru și decizii...
Sursa: garbo.ro
-
Replica care l-a enervat pe Trump! Ce i-a transmis George Clooney după ce a...
Sursa: kudika.ro