Monica Anisie, ministrul Educației, a explicat că notele pe care elevii le-au acumulat pe parcursul predării materiei în mediul online, vor putea fi trecute în catalog, doar cu acordul părintelui sau elevului.
Dacă din 11 martie, de când școlile din România s-au închis, și până acum, organizarea cursurilor online a fost recomandată de Monica Anisie, acum a devenit o obligativitate.
„Recomandarea a fost să se încerce să se găsească soluții, inițial, să colecteze informațiile necesare accesului și participării elevilor la activitatea de predare, învățare, evaluare și a fost o recomandare. Acum am pus în practică sub formă de obligativitate, pentru că s-a simțit nevoia ca această reglementare să fie realizată prin ordin de ministru”, a declarat Monica Anisie la Digi24.
Ministrul a spus despre notele pe care elevii le iau în această perioadă că pot fi trecute în catalog, cu acordul părintelui sau elevului.
„Referitor la note, da, elevii pot fi notați la momentul în care acești elevi revin la cursuri, pe baza a ceea ce au realizat în această perioadă pot fi notați, iar nota poate fi trecută în catalog cu acordul elevului sau al părintelui, dacă vorbim despre minori”, a mai spus ministrul Educației, potrivit edupedu.ro.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
România în raportul How to Web: Eficiență slabă a capitalului și o scădere...
Sursa: start-up.ro
-
Este sau nu Corina Caragea căsătorită? Adevărul despre bărbatul din viața ei
Sursa: kudika.ro
-
Balonare după masă și disconfort abdominal? Greșeli comune, posibile cauze și...
Sursa: garbo.ro